Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat semnarea unor contracte majore de finanțare pentru modernizarea transportului feroviar din România, în parteneriat cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Proiectul vizează achiziția a 20 de rame electrice interregionale și a 16 locomotive electrice, investiții menite să îmbunătățească semnificativ calitatea serviciilor feroviare.
Potrivit ministrului, noile trenuri vor fi introduse treptat în circulație începând chiar din acest an, pe rute strategice care leagă principalele regiuni istorice ale țării. Printre traseele vizate se numără legături importante precum Cluj-Napoca – Brașov, Brașov – Iași sau Galați – Constanța, dar și conexiuni către București și alte orașe relevante.
”Începând chiar din acest an, noile rame electrice vor fi introduse treptat în circulație, pe rute strategice care conectează regiunile istorice ale țării: Cluj-Napoca – Sighișoara – Brașov; Cluj-Napoca – Alba Iulia – Simeria – Târgu Jiu – Craiova; Brașov – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani – Iași / Suceava; Galați – Brăila – Constanța – Mangalia, precum și București – Călărași. Pe măsură ce lucrările de electrificare aflate în execuție vor fi finalizate, trenurile vor circula și pe rute suplimentare esențiale pentru dezvoltarea mobilității regionale: Oradea – Cluj-Napoca – Brașov și Cluj-Napoca – Craiova – Calafat. În paralel, cele 16 locomotive electrice vor asigura serviciul pe rute de lung parcurs esențiale pentru conectivitatea națională: Dej – Brașov – București – Constanța; Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța; Timișoara – Cluj-Napoca – Iași; Iași / Suceava – București – Constanța. Valoarea cumulată a acestor investiții depășește 250 de milioane de euro, inclusiv TVA. Aceste proiecte au fost inițial prevăzute pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar ulterior au fost transferate către Fondul pentru Modernizare, unde beneficiază de finanțare 100%, inclusiv pentru TVA. Am asigurat astfel continuitatea unor investiții strategice și valorificarea integrală a oportunităților europene disponibile României”, a transmis ministrul Transporturilor.