Un adolescent de 15 ani i-a pus pe jar pe salvamontiștii prahoveni, după ce a dispărut în zona abruptă a Munților Bucegi. Băiatul își anunțase părinții că pleacă la munte împreună cu un grup de prieteni, însă la un moment dat nu a mai putut fi contactat, iar familia copilului a intrat în panică. Alarma a fost dată chiar de mama băiatului, care, folosind o aplicație de localizare a telefonului, a observat că poziția copilului nu se mai modifica de aproximativ două ore. Îngrijorată, femeia a apelat Dispeceratul Național Salvamont, indicând că semnalul telefonului era în zona Albișoara Crucii, din Abruptul prahovean al Bucegilor.
Salvamontiștii au declanșat imediat o amplă operațiune de căutare. A fost solicitat un elicopter de la Punctul de Operare Aeromedicală Brașov, iar echipa de intervenție de pe Platoul Bucegi a început verificările cu ajutorul unei drone. Doi salvatori montani au fost transportați cu elicopterul de la Cota 1400 pentru a interveni rapid în zonă.
În timpul căutărilor, pe traseu au fost descoperite un piolet și telefonul mobil al adolescentului, însă acesta nu se afla în apropiere, ceea ce a amplificat temerile salvatorilor.
Din fericire, intervenția s-a încheiat cu un deznodământ fericit. Salvamontiștii au fost ulterior informați că băiatul ajunsese în siguranță acasă. Acesta plecase singur pe munte, însă a căzut într-o zonă abruptă și și-a pierdut echipamentul, dar, din fericire, nu a suferit răni grave și a reușit să coboare singur.
Salvamont Prahova le reamintește turiștilor importanța echipării corespunzătoare, a informării corecte asupra traseelor și, mai ales, să evite deplasările solitare în zone dificile, care pot deveni extrem de periculoase chiar și pentru cei experimentați.