Garda Națională de Mediu a verificat traseul peștelui, de la captură sau braconaj până la comercializare

Garda Națională de Mediu a verificat traseul peștelui, de la captură sau braconaj până la comercializare

Garda Națională de Mediu a intensificat acțiunile de control pe întreg lanțul de valorificare a resurselor piscicole, într-un demers amplu care vizează atât combaterea braconajului, cât și modul în care peștele ajunge pe masa consumatorilor.

După o serie de intervenții recente în teren, comisarii de mediu au continuat verificările printr-o operațiune națională desfășurată în perioada 2–4 aprilie 2026, concentrată pe comercializarea peștelui și a produselor din pește. Acțiunea face parte dintr-o abordare integrată, bazată pe ideea că peștele capturat ilegal nu dispare, ci ajunge în circuitul economic, profitând de lipsa trasabilității.

În cadrul controalelor efectuate la nivel național, comisarii au verificat sute de operatori economici, inclusiv magazine specializate și piețe agroalimentare. În urma acestor acțiuni au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 360.000 de lei, dar și avertismente, fiind dispuse totodată măsuri de confiscare a produselor neconforme.

Neregulile identificate au vizat în principal lipsa documentelor de proveniență, deficiențe în asigurarea trasabilității și condiții necorespunzătoare de comercializare, aspecte care pot facilita introducerea pe piață a peștelui provenit din braconaj.

În paralel, în ultimele două săptămâni, Garda Națională de Mediu a desfășurat acțiuni în zone considerate cu risc ridicat, precum Olt, Dunăre, Delta Dunării și litoralul Mării Negre. În aceste regiuni, comisarii au descoperit și eliminat aproximativ 6,5 kilometri de plase ilegale, au identificat sute de kilograme de pește transportat fără documente și au confiscat unelte de pescuit interzise. De asemenea, au fost depistate transporturi realizate cu vehicule special adaptate, inclusiv dotate cu sisteme de refrigerare.

Potrivit GNM, aceste constatări indică existența unui circuit organizat prin care peștele capturat ilegal este introdus ulterior în piață, ceea ce impune măsuri mai stricte de control.

Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu anunță că astfel de acțiuni vor continua la nivel național, cu accent pe zonele și sectoarele vulnerabile. Combaterea braconajului și verificarea trasabilității produselor din pește sunt considerate esențiale atât pentru protejarea resurselor naturale, cât și pentru siguranța consumatorilor.

Tipărire