Imagini spectaculoase din Parcul Natural Bucegi: animale sălbatice surprinse pe camere la peste 1.500 de metri altitudine

Imagini spectaculoase din Parcul Natural Bucegi: animale sălbatice surprinse pe camere la peste 1.500 de metri altitudine

Administrația Parcului Natural Bucegi – Romsilva a publicat imagini spectaculoase cu fauna sălbatică din munți, surprinse cu ajutorul camerelor cu senzori amplasate în teren.

În înregistrări apar numeroase specii care „defilează” prin fața camerelor, oferind un adevărat spectacol al vieții sălbatice: urși, râși, mistreți, ciute, căprioare, căpriori și vulpi, surprinse în habitatul lor natural.

Filmările au fost realizate în perioada decembrie – februarie, la altitudini de peste 1.500 de metri, în condiții dificile de iarnă, cu strat consistent de zăpadă. Potrivit reprezentanților Administrației Parcului, imaginile oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care aceste specii reușesc să supraviețuiască în mediul montan, în condiții climatice dure.

Astfel de monitorizări contribuie la înțelegerea comportamentului animalelor și la protejarea biodiversității din Parcul Natural Bucegi, una dintre cele mai importante zone naturale din România.

Credit video: Vali Balan și Pinta Razvan, Parcul Natural Bucegi

 

Tipărire