Tragedie în Bihor. Două persoane au murit după ce s-au prăbușit cu parapanta

Tragedie în Bihor. Două persoane au murit după ce s-au prăbușit cu parapanta

Două persoane au murit, duminică seară, în urma prăbușirii unei parapante cu motor în localitatea Olosig din județul Bihor

Accidentul s-a produs în jurul orei 18:55, când aparatul de zbor, la bordul căruia se aflau cele două persoane, s-a prăbușit pe un câmp din apropierea localității respective. La fața locului au intervenit echipaje de salvare, care au găsit victimele în stare de stop cardio-respirator.

Pilotul, în vârstă de 53 de ani, și pasagera, în vârstă de 20 de ani, au fost supuși imediat manevrelor de resuscitare de către echipajele medicale. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, medicii au fost nevoiți să declare decesul ambelor persoane.

Autoritățile competente au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul în care și-au pierdut viața cei doi pasionați de zborul cu parapanta.

Sursa foto: ISU Bihor

Tipărire