Consiliul Județean Prahova: Transportul public pe Lotul VII trebuie să funcționeze fără întreruperi. Neînțelegerile dintre operatori nu justifică afectarea serviciului!

Consiliul Județean Prahova: Transportul public pe Lotul VII trebuie să funcționeze fără întreruperi. Neînțelegerile dintre operatori nu justifică afectarea serviciului!

 

Consiliul Județean Prahova transmite că eventualele tensiuni dintre firmele care operează Lotul VII al transportului public județean nu pot afecta circulația curselor. Astfel, CJ subliniază că operatorii au obligația contractuală de a asigura continuitatea serviciului și că facilitățile pentru elevi se acordă conform legii, fără întârzieri la decontare.

În contextul informațiilor apărute recent în mass-media privind posibile disfuncționalități pe rutele aferente Lotului VII, administrația județeană a emis o serie de precizări menite să clarifice situația și să asigure populația că serviciul public de transport trebuie să funcționeze în condiții normale.

Potrivit Consiliului Județean, eventualele divergențe dintre membrii asocierii care operează Lotul VII – SC C&I INTERNATIONAL SRL (lider), SC VICTORIA OVIDIU SRL și SC GRITEX SERV SRL – reprezintă raporturi comerciale interne. Acestea nu pot constitui motiv pentru întreruperea sau afectarea serviciului public de transport.

Operatorii au obligația de a respecta contractul de delegare a gestiunii și regulamentul de transport, asigurând continuitatea curselor în condițiile asumate. Autoritatea județeană atrage atenția că orice dificultăți trebuie soluționate fără a afecta dreptul cetățenilor la un serviciu public funcțional și predictibil.

În ceea ce privește facilitățile acordate elevilor, instituția reamintește că acestea sunt reglementate prin acte normative care prevăd gratuitatea transportului pentru elevi pe durata anului școlar, pentru a garanta accesul la educație. Procedura este clar stabilită: înainte de începerea cursurilor, consiliile județene transmit inspectoratelor școlare lista operatorilor, a rutelor și a tarifelor aprobate, iar operatorii au obligația de a elibera lunar titluri de transport fără a solicita plata de la elevi.

Ulterior, decontarea se face prin inspectoratele școlare, din fonduri alocate de Ministerul Educației, în baza documentelor prevăzute de normele metodologice. Elevii cazați la internat sau în gazdă beneficiază, de asemenea, de decontarea transportului între localitatea de domiciliu și cea de studiu, în limitele legii. Conform datelor comunicate, Inspectoratul Școlar Județean Prahova nu înregistrează întârzieri la decontările efectuate în cadrul acestui mecanism.

Contract atribuit după trei proceduri de licitație

Referitor la contractul pentru Lotul VII, Consiliul Județean precizează că procedura de atribuire a fost inițiată în mandatul administrației anterioare. Primele două licitații au fost anulate din lipsa unor oferte admisibile. În cadrul celei de-a treia proceduri, după evaluarea ofertelor și parcurgerea etapelor de contestare în fața Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și a instanțelor de judecată, rezultatul a fost menținut definitiv.

Contractul de delegare a gestiunii nr. 18288/7840 a fost semnat la 18 iunie 2025 cu asocierea formată din SC C&I INTERNATIONAL SRL (lider), SC VICTORIA OVIDIU SRL și SC GRITEX SERV SRL.

Interesul public, prioritar

Consiliul Județean Prahova reafirmă că protejarea călătorilor și asigurarea unui serviciu public funcțional reprezintă priorități. Eventualele nerespectări ale obligațiilor contractuale vor fi analizate și sancționate conform prevederilor legale și contractuale, inclusiv prin aplicarea măsurilor stipulate în contract. „Serviciul public de transport trebuie să funcționeze fără întreruperi, în beneficiul cetățenilor județului Prahova”, transmite CJ Prahova.

COMUNICATUL CONSILIULUI JUDEȚEAN:

Consiliul Județean Prahova reafirmă că interesul public și protejarea călătorilor reprezintă priorități. Operatorii au obligația de a asigura continuitatea serviciului, iar eventualele nerespectări ale obligațiilor asumate vor fi analizate și sancționate în conformitate cu prevederile legale și contractuale, inclusiv prin aplicarea măsurilor prevăzute în contract.

Serviciul public de transport trebuie să funcționeze fără întreruperi, în beneficiul cetățenilor județului Prahova.

Tipărire