Acoperișul unei case din comuna Brazi a luat foc, duminică după-amiază

Acoperișul unei case din comuna Brazi a luat foc, duminică după-amiază

Acoperișul unei case din comuna Brazi, satul Negoești, a luat foc, duminică după-amiază, pompierii militari fiind solicitați să intervină în jurul orei 17:15. La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere de la Detașamentul 2 Ploiești și o ambulanță SMURD de la Detașamentul 1 Ploiești.

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat în cel mai scurt timp, iar intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor la întreaga construcție. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.

Tipărire