Un incendiu de proporții a izbucnit, miercuri seară, la o locuință din orașul Slănic, situată pe strada I.L. Caragiale, în apropierea Casei de Cultură din localitate. Pompierii au fost solicitați să intervină la fața locului, pentru stingerea flăcărilor. Potrivit primelor informații de la fața locului, traficul în zona incendiului este blocat complet, pentru că ar fi fost cuprinse de flăcări și alte imobile. Deocamdată, intervin trei echipaje de pompieri. Vom reveni cu detalii.
UPDATE: ISU Prahova informează că la fața locului intervin pompierii militari cu trei autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD. În sprijin, acționează și SAJ Prahova.
Incendiul se manifestă la nivelul mansardei unei locuințe, afectând o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați. Din interior au fost extrase două butelii, prevenindu-se astfel riscul producerii unei explozii. În acest moment, incendiul este localizat și se acționează pentru lichidarea acestuia. Trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SAJ și SMURD, astfel:
- o femeie în vârstă de 51 de ani, cu arsuri de gradul I pe aproximativ 9% din suprafața feței;
- un băiat de 16 ani, cu traumatism la membrul inferior drept (la nivelul gleznei);
- o femeie de 71 de ani, care a suferit un atac de panică.
Cauza probabilă a incendiului va fi stabilită la finalizarea intervenției.
UPDATE 2: ISU Prahova transmite că incendiul a fost lichidat, se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale acestuia.