56 de autovehicule abandonate pe domeniul public, valorificate anul trecut de SGU Ploiești

56 de autovehicule abandonate pe domeniul public, valorificate anul trecut de SGU Ploiești

SGU Ploiești a emis, în cursul anului trecut, 506 somații pentru autovehicule identificate ca fiind abandonate. Dintre proprietarii notificați, 169 au eliberat voluntar domeniul public după prima avertizare. Pentru cazurile în care nu s-a înregistrat nicio reacție din partea proprietarilor, SGU Ploiești a expediat 337 de adrese oficiale la domiciliul acestora. Ca urmare a procedurilor legale, 105 autovehicule au fost ridicate și transportate în parcul societății, iar 56 dintre acestea au fost deja valorificate prin centrele de colectare acreditate.

SGU Ploiești subliniază că, odată inițiate, procedurile legale sunt duse până la finalizare. Conform legislației în vigoare, mutarea vehiculului pe o altă stradă sau într-o altă locație de pe domeniul public nu anulează somația și nu oprește procesul de ridicare a acestuia.

Pentru identificarea altor vehicule abandonate pe domeniul public, SGU Ploiești poate fi apelat la numărul scurt 0244/977 sau 0244 525 252 ori pe pagina de Facebook a societății - Facebook/SGUPloiesti.

Tipărire