CJ Prahova a aprobat stimulente financiare pentru medicii Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în contextul deficitului de personal

CJ Prahova a aprobat stimulente financiare pentru medicii Spitalului Județean de Urgență Ploiești, în contextul deficitului de personal

Consilierii județeni au aprobat, la propunerea președintelui CJ Prahova, Virgiliu Nanu, acordarea unor stimulente financiare lunare pentru medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, măsura fiind justificată de deficitul de personal medical cu care se confruntă unitatea sanitară.

Hotărârea inițiată de președintele Virgiliu Nanu vizează trimestrul I al anului 2026 și va fi aplicată în limita veniturilor proprii ale spitalului. Autoritățile județene subliniază că lipsa medicilor în anumite specialități pune presiune atât pe personalul existent, cât și pe capacitatea spitalului de a asigura continuitatea actului medical.

Potrivit documentelor care au stat la baza deciziei, conducerea spitalului a semnalat dificultăți în acoperirea liniilor de gardă și în ocuparea posturilor vacante, în special în zonele deficitare. În acest context, stimulentele financiare sunt văzute ca un instrument necesar pentru menținerea echipelor medicale în cadrul spitalului.

Aproximativ 40 de medici care efectuează mai mult de două gărzi pe lună ar urma să beneficieze de aceste stimulente, în încercarea de a preveni suprasolicitarea personalului și de a menține funcționale secțiile cu deficit.

Valoarea lunară a stimulentelor nu poate depăși echivalentul a două salarii minime brute pe țară pentru fiecare medic, iar lista beneficiarilor va fi stabilită de Comitetul director al spitalului, în baza unui regulament propriu, cu aprobarea Consiliului de Administrație și cu respectarea prevederilor legale.

Potrivit calculelor efectuate, efortul bugetar estimat pentru primele trei luni este de 1.680.000 lei, corespunzător unui necesar lunar de aproximativ 560.000 lei.

Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au precizat că, după aprobarea bugetului instituției, va fi analizată posibilitatea extinderii acordării stimulentelor financiare pentru medicii Spitalului Județean de Urgență Ploiești până la finalul anului 2026.

Decizia vine într-un context mai larg în care tot mai multe spitale publice semnalează dificultăți în recrutarea și menținerea medicilor, în special în specialitățile cu grad ridicat de solicitare.

De la începutul acestui an, Spitalul Județean de Urgență Ploiești a organizat mai multe concursuri pentru ocuparea locurilor vacante de medici, în speranța găsirii de specialiști interesați să devină parte a corpului medical din cel mai mare spital al județului Prahova. 

Tipărire