OMV Petrom anunță că va construi un parc fotovoltaic la rafinăria Petrobrazi. Cu o capacitate instalată de aproximativ 7 MW, parcul va furniza energie electrică regenerabilă pentru consumul intern al rafinăriei.
„Instalarea parcului fotovoltaic în cadrul rafinăriei ne ajută să acoperim o parte din consumul intern de energie electrică din surse regenerabile. Este o evoluție consecventă, graduală, care sprijină atât eficiența operațională, cât și atingerea obiectivelor noastre de mediu”, a declarat Franck Neel, Membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Gaze și Energie.
Parcul fotovoltaic va acoperi aproximativ 110.000 de metri pătrați din perimetrul rafinăriei, iar proiectul include achiziția de echipamente și materiale, precum și lucrările de construcție și montaj necesare integrării instalației în infrastructura electrică a rafinăriei, inclusiv racordarea la rețeaua internă. Bugetul proiectului, inclusiv TVA, este de până la 45,4 milioane lei, din care 8,4 milioane lei sunt asigurați prin Fondul de Modernizare.