Una dintre prioritățile președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, este modernizarea infrastructurii spitalicești, fiind în pregătire trei investiții majore pentru Spitalul Județean de Urgență Ploiești – înființarea unității pentru arși, dezvoltarea și modernizarea secțiilor de Chirurgie și, nu în ultimul rând, construirea unui spital nou.
În legătură cu aceste trei proiecte importante atât pentru corpul medical, dar mai ales pentru pacienți, luni, președintele CJ a avut o întâlnire de lucru cu echipa de conducere a Spitalului Județean de Urgență, alături de direcțiile de achiziții și proiecte din cadrul CJ. Obiectivul acestei etape este clarificarea procedurilor și accelerarea implementării. ”Sănătatea nu se construiește prin declarații, ci prin muncă tehnică, coordonare și continuitate. Apreciem implicarea directorului spitalului și a întregii echipe medicale care lucrează susținut pentru deblocarea acestor proiecte vitale”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Prahova
Pe de altă parte, se apropie de finalizare proiectul de modernizare și extindere a Secției „Buna Vestire”, un proiect strategic pentru infrastructura de sănătate a județului.
În această perioadă, din cauza condițiilor meteorologice, activitatea pe șantier a fost adaptată pentru a respecta normativele tehnice în vigoare, constructorul relocând forța de muncă și resursele către interiorul clădirii. Astfel, în prezent, se execută lucrări care nu sunt condiționate termic: realizarea instalațiilor sanitare, termice și electrice; lucrări de compartimentare și placări interioare; pregătirea suprafețelor pentru etapele următoare de finisare.
”Obiectivul nostru rămâne neschimbat: livrarea unui spital modern, la standarde europene, pentru prahoveni”, transmite Consiliul Județean Prahova.