Acțiune comună Salvamont-ISU Prahova pentru salvarea celor trei tinere căzute cu autoturismul în râpă

Acțiune comună Salvamont-ISU Prahova pentru salvarea celor trei tinere căzute cu autoturismul în râpă

Salvamontiștii și pompierii militari au colaborat, astăzi, în zona Pasului Bratocea din Munții Ciucaș (zona Cheia) pentru a le salva din autoturismul avariat pe cele trei tinere care s-au răsturnat într-o râpă. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Prahova, tinerele, de 22 și 23 de ani, au fost scoase din autoturism în siguranță și transportate la spital, pentru a li se acorda îngrijiri medicale de specialitate.

Accidentul în care au fost implicate fetele a avut loc în jurul prânzului, când autoturismul în care se aflau acestea a ieșit de pe drum și s-a răsturnat într-o râpă, la circa 20 de metri sub nivelul șoselei.

UPDATE: Poliția Prahova informează că în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că o tânără de 22 de ani ar fi condus autoturismul pe Drumul Național 1A, în afara localității Cheia, pe sensul de mers Ploiești către Brașov, și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se într-o râpă aflată la o diferență de nivel de aproximativ 20 metri.

Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa imagini: Salvamont Prahova

Tipărire