Pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Ploiești au intervenit duminică dimineață pentru gestionarea unui accident rutier produs în comuna Bărcănești, pe Autostrada A3. Salvatorii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, au acționat pentru descarcerarea victimei și au acordat asistență medicală de urgență.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, intervenția fiind sprijinită și de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
Potrivit primelor informații, furnizate de ISU Prahova, în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar conducătorul auto. Șoferița, o femeie în vârstă de 23 de ani, a fost găsită încarcerată și în stare de inconștiență. Pompierii au intervenit pentru extragerea acesteia din autovehicul, iar ulterior victima a fost preluată de echipajul SAJ și transportată de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Ploiești pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii prahoveni sosiți la fața locului au constatat că, pe sensul de mers București către Ploiești, în zona km. 67, tânăra aflată la volan ar fi pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un parapet de siguranță rutieră, montat longitudinal la limita părții carosabile. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în vederea dispunerii măsurilor legale în consecință.