Un nou abuz administrativ la Boldești-Scăeni! Copiii de la Școala de fotbal, evacuați de pe teren, în favoarea clubului Primăriei!

Un nou abuz administrativ la Boldești-Scăeni! Copiii de la Școala de fotbal, evacuați de pe teren, în favoarea clubului Primăriei!

Un teren de fotbal din Boldești-Scăeni, aflat în prezent în afara proprietății oficiale a orașului, a devenit subiectul unei controverse după ce copiii unei școli private de fotbal au fost împiedicați să își desfășoare antrenamentul, pentru a face loc unui meci al clubului finanțat din bugetul local.

Terenul aparține unei foste societăți locale aflate în faliment, nu a fost preluat de Primăria Boldești-Scăeni și, prin urmare, administrația locală nu a investit în întreținerea sau modernizarea acestuia. În schimb, Școala de Fotbal „Cristi Vlad” a realizat lucrări de reparații la gard, a întreținut suprafața de joc și a făcut terenul funcțional, utilizând fonduri proprii pentru antrenamentele copiilor.

Acces interzis copiilor, în ziua antrenamentului

Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, pe teren era programat antrenamentul copiilor înscriși la Școala de Fotbal „Cristi Vlad”, începând cu ora 11.00. Potrivit celor prezenți la fața locului, accesul copiilor pe teren a fost refuzat, deoarece în aceeași zi, la aceeași oră, urma să se desfășoare un meci amical al CSO Boldești-Scăeni, club sportiv finanțat din bugetul local.

Surse locale afirmă că primarul Florin Dincă ar fi decis ca meciul să nu aibă loc pe stadionul oficial al orașului (din Boldeşti – Stadionul „Viorel Mateianu”) pentru a evita deteriorarea gazonului, fiind preferată utilizarea terenului întreținut de școala privată de fotbal.

O decizie cu atât mai bizară și controversată, cu cât următorul meci oficial al CSO Boldești-Scăeni este programat tocmai pe 7 martie 2026, când echipa locală finanțată din bugetul public va juca contra CS Bucov, în Liga a 4-a, pe Stadionul ”Viorel Mateianu”.

Drept invocat în viitor, aplicat în prezent

Pentru justificarea utilizării terenului, reprezentanți ai clubului ar fi invocat faptul că terenul ar urma să fie preluat de Primărie în următorii ani. În prezent însă, nu există informații publice privind un contract de administrare, o hotărâre a Consiliului Local sau un alt document care să confere municipalității dreptul de utilizare exclusivă a terenului.

Incidentul survine într-un context în care conducerea CSO și administrația locală au mai fost asociate unor controverse privind gestionarea fondurilor clubului sportiv și angajări în cadrul Primăriei, situații asupra cărora au existat sesizări publice.

Răzvan Tănase, consilier local AUR, reacționează

Consilierul local Răzvan Tănase (AUR) acuză conducerea administrației din Boldești-Scăeni că, în data de 24 ianuarie 2026, copiii de la Școala de Fotbal au fost privați de antrenamentul programat pe un teren îngrijit din fonduri private, după ce primarul Florin Dincă a decis să permită desfășurarea unui meci în acel spațiu, pentru a proteja terenul oficial al orașului. Tănase susține că decizia a fost cunoscută și acceptată de Ilie Marin și Răzvan Trocan, acesta din urmă recunoscând că era la curent cu situația, dar că hotărârea a aparținut primarului: ”Coincidență sau nu, Răzvan Trocan este cel care conduce Consiliul de Administrație al CSO Boldești-Scăeni și același care, alături de Dincă Florin, l-a apărat public pe Ilie Marin, președintele CSO, atunci când acesta a luat banii clubului CSO Boldesti-Scaeni pe persoană fizică. Cine este Ilie Marin? Cel care a returnat banii publici doar după ce „a fost prins cu ei în sac” și cel a cărui soție a fost angajată pe un post de conducere în Primărie de către Dincă Florin, angajare despre care se vorbește deschis că ar fi fost ilegală. Concluzia? La Boldești-Scăeni, unii muncesc, alții decid, iar copiii suferă!”.

Întrebări deschise pentru primarul Dincă de la Boldești-Scăeni

Cazul ridică mai multe semne de întrebare:
– În baza cărui temei legal a fost utilizat terenul care nu aparține orașului?
– Cine își asumă răspunderea pentru decizia de restricționare a accesului copiilor?
– Este justificată utilizarea unei investiții private de către un club finanțat public, fără un acord formal?

Tipărire