O femeie în vârstă de 45 de ani a ajuns la spital, vineri în jurul prânzului, după ce autoturismul la volanul căruia se afla a intrat într-un stâlp de electricitate, pe Bulevardul Petrolului din municipiul Ploiești. Pentru că mașina a fost distrusă în urma coliziunii cu stâlpul care s-a prăbușit peste ea, pentru a scoate șoferița din autoturism a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare de la ISU Prahova.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări au constatat că șoferița în vârstă de 45 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton de susținere a sistemului de iluminat stradal, amplasat pe partea dreaptă a părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care a fost transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: ISU Prahova