Primăria Municipiului Ploiești a lansat procedura de licitație deschisă pentru realizarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea străzii Mihai Bravu, inclusiv consolidarea și modernizarea celor două pasaje auto și pietonale peste calea ferată – etapa I”.
Potrivit administrației locale, lucrările incluse în prima etapă a proiectului vizează desființarea liniilor de tramvai și asfaltarea părții carosabile de pe strada Mihai Bravu, măsură care va contribui la îmbunătățirea condițiilor de circulație și la fluidizarea traficului în zona de est a municipiului.
Reprezentanții Primăriei precizează că lucrările de consolidare a celor două pasaje peste calea ferată nu sunt incluse în etapa I, întrucât, în acest moment, nu există finanțarea necesară. Din acest motiv, șinele de tramvai de la nivelul podurilor nu vor fi eliminate în cadrul acestei faze a proiectului.
Contractul scos la licitație are ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor, inclusiv elaborarea documentațiilor tehnice, obținerea avizelor, autorizațiilor și acordurilor necesare, precum și realizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție.
Durata estimată a contractului este de 21 de luni, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 11 februarie 2026.
Valoarea totală estimată a investiției se ridică la 25.281.369,42 lei.
