Licitație pentru concesionarea spațiilor de servicii de pe autostrăzi. Investiție majoră și la Baba Ana, pe A7 Ploiești–Buzău

Licitație pentru concesionarea spațiilor de servicii de pe autostrăzi. Investiție majoră și la Baba Ana, pe A7 Ploiești–Buzău

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat, în a doua zi a anului, procedura de licitație pentru concesionarea serviciilor de utilare, dotare, operare și întreținere a mai multor spații de servicii amplasate pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din România. Procedura vizează șase loturi situate pe Autostrada A1, Drumul Expres 12 Craiova–Pitești, Autostrada A7 și Autostrada A0, valoarea totală estimată a concesiunilor ridicându-se la aproximativ 21 de miliarde de lei.

Unul dintre cele mai importante obiective pentru județul Prahova este Lotul 6, care include spațiile de servicii amplasate pe Autostrada A7 Ploiești–Buzău, în localitatea Baba Ana, la kilometrul 28+400, pe ambele sensuri de circulație. Valoarea estimată a acestui lot, fără TVA, este de 2,83 miliarde de lei.

Spațiile de servicii de la Baba Ana sunt situate pe tronsonul 2 al autostrăzii Ploiești–Buzău, între Mizil (DJ 100C) și Pietroasele (DJ 203G), și au suprafețe semnificative: aproximativ 38.889 mp pe sensul stâng și 35.827 mp pe sensul drept. Suprafața exactă ce va fi predată concesionarului va fi stabilită la momentul predării amplasamentului.

Potrivit documentației de atribuire, amplasamentele dispun deja de o serie de dotări de bază, printre care se numără clădiri pentru grupuri sanitare cu dușuri, mese acoperite, parcări pentru autoturisme, autobuze și camioane, platforme pentru colectarea deșeurilor, rezervoare de apă cu grupuri de pompare, stații de pompare a apelor pluviale, post de transformare, precum și spații rezervate pentru benzinărie și activități comerciale. De asemenea, sunt prevăzute stații de reîncărcare pentru vehicule electrice ușoare, cu o putere totală instalată de 150 kW fiecare, capabile să deservească simultan câte două autoturisme.

Concesionarul desemnat va avea obligația de a proiecta, finanța, executa și întreține toate lucrările necesare pentru ca spațiile de servicii să devină complet funcționale. Conform caietului de sarcini, dotările minime obligatorii includ parcări pentru autoturisme, autocamioane și autocare, clădiri pentru toalete publice separate de stațiile de carburanți, dușuri, stații de distribuție carburant, spații comerciale, zone de alimentație publică tip snack-bar, precum și stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, cu minimum patru puncte de încărcare.

Prin această inițiativă, CNAIR urmărește dezvoltarea infrastructurii de servicii de pe principalele coridoare rutiere, creșterea nivelului de confort și siguranță pentru participanții la trafic și alinierea rețelei naționale de autostrăzi la standardele europene și la cerințele actuale de mobilitate durabilă.


Tipărire