Tamponări în lanț, miercuri dimineață, pe DN1A - Centura de Est a Ploieștiului. 15 autovehicule implicate, fără victime

Tamponări în lanț, miercuri dimineață, pe DN1A - Centura de Est a Ploieștiului. 15 autovehicule implicate, fără victime

Un eveniment rutier soldat cu mai multe tamponări în lanț s-a produs miercuri dimineață, 17 decembrie 2025, în jurul orei 6.00, pe DN1A – Centura de Est a municipiului Ploiești.

Inițial, polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident cu pagube materiale, în care ar fi fost implicat un singur autovehicul și un parapet. Verificările efectuate ulterior la fața locului au arătat însă că, la kilometrul 79+400, pe podul peste calea ferată, în afara localității Moara Nouă, au avut loc mai multe coliziuni succesive, fiind implicate nu mai puțin de 15 autovehicule.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Potrivit polițiștilor, cauza producerii evenimentului a fost nereducerea vitezei în condiții de drum necorespunzătoare, coroborată cu neasigurarea stării de viabilitate a carosabilului.

În acest context, administratorul drumului public a fost sancționat contravențional cu 21 de puncte-amendă, în valoare de 4.252,5 lei, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Poliția precizează că toate autovehiculele implicate erau echipate cu anvelope corespunzătoare sezonului rece. Inspectoratul Județean de Poliție Prahova reamintește conducătorilor auto importanța adaptării vitezei la condițiile de drum și trafic, precum și respectarea regulilor de siguranță rutieră, pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

Tipărire