Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, luni seară, în jurul orei 23:15, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1, în afara localității Băicoi.
La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, iar din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 50 de ani, care conducea un autobuz, circula pe un drum de acces din afara localității Băicoi. La intersecția cu DN1, acesta ar fi efectuat un viraj la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, care se deplasa din direcția Brașov către Ploiești.
În urma impactului, tânărul de 20 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Din cauza leziunilor suferite, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.
Conducătorul autobuzului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul rănit nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, după cum informează IPJ Prahova.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
UPDATE: Din păcate, tânărul de 20 de ani a decedat.