Coliziune între un autoturism și un buldoexcavator, la Izvoarele. Șoferul autoturismului, în vârstă de 78 de ani, a fost rănit

Coliziune între un autoturism și un buldoexcavator, la Izvoarele. Șoferul autoturismului, în vârstă de 78 de ani, a fost rănit

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Vălenii de Munte au fost sesizați, luni dimineață, în jurul orei 09:15, cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1A, în localitatea Izvoarele.

Potrivit IPJ Prahova, din cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 78 de ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 1A, în comuna Izvoarele, din direcția Brașov către Ploiești și ar fi intrat în coliziune cu un buldoexcavator condus de un bărbat de 53 de ani, care efectua lucrări pe marginea părții carosabile.

În urma producerii accidentului, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 78 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: Grup Info Trafic Prahova

Tipărire