Conectarea rețelei de gaze de pe Valea Slănicului la Sistemul Național de Transport – ultimii pași înainte de operaționalizare

Conectarea rețelei de gaze de pe Valea Slănicului la Sistemul Național de Transport – ultimii pași înainte de operaționalizare

Consilierii județeni au aprobat, astăzi, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, proiectul de hotărâre privind trecerea în domeniul public al județului a unui teren preluat de la comuna Păulești. Acest teren era necesar pentru instalarea stației de reglare-măsurare (SRM) și pentru realizarea racordului la Sistemul Național de Transport (SNT) al gazelor naturale, componentă esențială pentru punerea în funcțiune a rețelei de distribuție în localitățile Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești, Bertea și orașul Slănic.

Practic, aprobarea transferului reprezintă ultimul element tehnic necesar pentru ca gazele naturale să ajungă în gospodăriile prahovenilor de pe Valea Slănicului.

Pentru instalarea SRM-ului aveam nevoie ca terenul să fie în domeniul public al județului. Acesta se afla în proprietatea UAT Păulești, iar după discuțiile purtate cu domnul primar, terenul ne-a fost transmis. Astăzi am finalizat procedura de trecere a terenului în domeniul public al județului Prahova. Estimăm că de săptămâna viitoare putem începe lucrările la stația de reglare-măsurare, iar în luna martie să avem gaz pe conducte, atât pe rețeaua de distribuție, cât și pe cea de transport. Obiectivul nostru este ca la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2026 să declarăm proiectul finalizat”, a declarat președintele CJ Prahova, Virgil Nanu.

Proiectul de dezvoltare a rețelei de gaze pe Valea Slănicului este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014–2020, Axa Prioritară 8, dedicată sistemelor inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale. Pentru operarea efectivă a noii rețele, conectarea la SNT este o etapă esențială, iar transferul terenului dintre UAT Păulești și Consiliul Județean Prahova a reprezentat una dintre procedurile administrative în acest proces.

Tipărire