Patru ”colindători” cercetați pentru furtul banilor din recipientul de bacșiș al unei firme din Ploiești

Patru ”colindători” cercetați pentru furtul banilor din recipientul de bacșiș al unei firme din Ploiești

Patru bărbați sunt cercetați de polițiști după ce au sustras bani din recipientul destinat bacșișului unei societăți comerciale situate pe strada Gheorghe Doja din Ploiești. Incidentul s-a petrecut în 6 decembrie, în jurul orei 11:15, când cei patru ar fi intrat în local pentru a colinda, fiind recompensați cu o sumă simbolică.

După ”momentul artistic”, unul dintre ei ar fi profitat de neatenția personalului și ar fi luat banii destinați bacșișului, grupul părăsind apoi zona. Angajatul a alertat poliția, iar în baza semnalmentelor oferite, patrula de siguranță publică i-a identificat rapid pe cei patru în zona Halelor Centrale, pe strada George Coșbuc.

Aceștia au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, iar prejudiciul a fost recuperat integral. În cauză, a fost deschis dosar penal pentru furt, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor procedurale care se impun.

Foto cu caracter ilustrativ


Tipărire