Pe parcursul nopții trecute, pompierii au continuat eforturile pentru aprovizionarea cu apă a instituțiilor afectate de întreruperea furnizării apei în zona Câmpina. O autocisternă de 30.000 de litri, venită din județul Argeș și dislocată în sprijin de ISU Timiș, a desfășurat o misiune amplă de distribuire: 20.000 de litri au fost livrați Spitalului Voila, iar alți 10.000 de litri Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina. La finalul operațiunii, autospeciala s-a întors în Argeș pentru a continua sprijinul acordat populației din acel județ.
În această dimineață, informează purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Andreia Ursachi, misiunile de aprovizionare au continuat cu ajutorul autocisternelor sosite în sprijin din partea ISU Timiș și ISU Brașov: autocisterna de 30.000 de litri de la ISU Timiș distribuie 20.000 de litri de apă potabilă către Spitalul Voila și 10.000 de litri către Spitalul Municipal Câmpina; autocisterna de 10.000 de litri de la ISU Brașov livrează întreaga cantitate Școlii de Agenți de Poliție Câmpina.
ISU Prahova anunță că aceste misiuni vor continua pe tot parcursul zilei, atât pentru distribuirea apei potabile, cât și pentru aprovizionarea cu apă menajeră și sprijinul în distribuirea apei îmbuteliate către instituțiile și comunitățile afectate.