Filipeștii de Pădure, fără alimentare cu apă după ruperea conductei de aducțiune. Echipele intervin la fața locului

Filipeștii de Pădure, fără alimentare cu apă după ruperea conductei de aducțiune. Echipele intervin la fața locului

Și locuitorii comunei Filipeștii de Pădure se confruntă cu probleme majore în alimentarea cu apă, după ce conducta de aducțiune care alimentează bazinul de la puțurile din Măgureni a fost ruptă în urma creșterii semnificative a debitului pârâului Provița, provocată de ploile abundente din ultimele ore. Potrivit Primăriei Filipeștii de Pădure, conducta afectată se află chiar în albia pârâului, iar forța apei a produs deteriorări serioase.

Intervenție în desfășurare

Echipele specializate au ajuns deja la fața locului și lucrează în regim continuu pentru a devia cursul apei, astfel încât reparațiile să poată fi efectuate în condiții de siguranță. Până la remedierea avariei, alimentarea cu apă rămâne afectată. Autoritățile locale transmit că vor informa populația în timp real despre evoluția situației și mulțumesc locuitorilor pentru înțelegere.

Tipărire