Consiliul Județean Prahova anunță redeschiderea circulației rutiere pe DN1, miercuri seară, de la ora 21.00, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Movila Vulpii, după ce lucrările au fost finalizate înainte de termenul inițial, respectiv joi, ora 12. Intervenția a fost realizată de SRCF București, în parteneriat cu instituțiile responsabile, respectând tehnologiile și standardele specifice acestui tip de lucrări.
Pe durata restricțiilor, echipele au lucrat în regim continuu, zi și noapte, pentru refacerea completă a infrastructurii feroviare și rutiere. Au fost parcurse toate etapele tehnice: demontarea sistemului elastic existent, excavarea prismei colmatate, refacerea drenajului, compactarea platformei căii, așternerea stratului de piatră spartă, montarea cadrului de șină și a traverselor, burarea și alinierea liniei. În paralel, partea carosabilă a fost refăcută integral, prin frezare și turnarea celor două straturi de asfalt – cel de rezistență și cel de uzură.
Potrivit CJ Prahova, finalizarea înainte de termen a fost posibilă datorită coordonării eficiente dintre SRCF București, Consiliul Județean Prahova, Poliția Rutieră, Instituția Prefectului și echipele tehnice implicate, astfel încât traficul pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri naționale din țară să fie reluat cât mai rapid și în condiții de siguranță.