La Ploiești se interzice folosirea petardelor și a artificiilor pe domeniul public și privat al municipiului

La Ploiești se interzice folosirea petardelor și a artificiilor pe domeniul public și privat al municipiului

Un proiect mult așteptat va fi luat în discuție, vineri, 7 noiembrie, în ședința Consiliului Local Ploiești - interzicerea articolelor pirotehnice pe raza municipiului Ploiești, atât pe domeniul public, dar și pe domeniul privat al municipiului Ploiești.

”Persoanele fizice nu au dreptul să dețină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice dacă nu fac dovada calității de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat și nu reprezintă o persoană juridică autorizată și înregistrată conform prevederilor legale. Prin excepție, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani pot deține și utiliza doar articole pirotehnice din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment cu risc foarte scăzut și nivel de zgomot neglijabil). Având în vedere necesitatea asigurării ordinii și liniștii publice, a siguranței cetățenilor și numeroasele sesizări ale cetățenilor privind disconfortul fonic, pericolele de incendiu și vătămările corporale cauzate de folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, precum și atribuțiile autorităților administrației publice locale privind gestionarea domeniului public și privat al UAT și asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, se impune adoptarea unor măsuri privind comercializarea articolelor pirotehnice pe raza administrativ-teritorială a municipiului Ploiești”, se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Mihai Polițeanu.

UPDATE: Proiectul a fost aprobat de consilierii locali.

 

Tipărire