Manelistul Dani Mocanu și fratele său, Nando Mocanu, au fost dați în urmărire de Poliția Română după ce nu au fost de găsit în urma condamnării definitive la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, potrivit surselor oficiale. Cei doi au fost condamnați joi, 6 noiembrie, la 4, respectiv 7 ani de închisoare cu executare de Tribunalul Argeș, decizia fiind una definitivă. Însă cei doi nu s-au predat și nici nu au fost găsiți de oamenii legii care au mers la domiciliile lor pentru a-i duce în închisoare.
„Astăzi, 6 noiembrie, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au primit, de la Tribunalul Argeş, două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbaţi, de 35 şi 33 de ani, din Ştefăneşti, judeţul Argeş, condamnaţi la 7 ani, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza mandatelor emise de instanţa de judecată, poliţiştii au efectuat verificări, cei doi nefiind găsiţi la adresa de domiciliu. Verificările continuă, în vederea depistării şi punerii în aplicare a celor două mandate de executare a pedepsei închisorii”, a anunțat, astăzi, IPJ Argeș.