Adolescent reținut de polițiștii din Drajna, după ce ar fi încercat să violeze o minoră

Adolescent reținut de polițiștii din Drajna, după ce ar fi încercat să violeze o minoră

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna au reținut pentru 24 de ore un adolescent în vârstă de 15 ani, bănuit de comiterea unei tentative la infracțiunea de viol asupra unei minore din comuna Bătrâni. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, cercetările au fost declanșate în urma unei sesizări depuse de o femeie, care a reclamat faptul că, la data de 4 noiembrie 2025, fiica sa ar fi fost victima unei tentative de viol.

Investigațiile desfășurate sub coordonarea procurorilor au condus la identificarea persoanei bănuite și la administrarea probatoriului necesar documentării faptei. Conform datelor anchetei, incidentul ar fi avut loc în 24 octombrie 2025, când minorul, aflat pe raza comunei Bătrâni, ar fi încercat să întrețină acte de natură sexuală cu victima, împotriva voinței acesteia. Tentativa ar fi fost însă întreruptă de intervenția unui alt tânăr aflat în zonă.

După identificare, minorul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Tânărul urmează să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru tentativă la infracțiunea de viol, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Tipărire