Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova au desfășurat, marți, 4 noiembrie, 21 de percheziții domiciliare în trei județe, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Iași. Potrivit informațiilor oficiale, perchezițiile au avut loc la 15 adrese din județul Prahova, 2 din județul Dâmbovița și 4 din județul Iași, fiind vizate atât persoane fizice, cât și două instituții publice și reprezentantul uneia dintre acestea.
Din anchetă reiese că, în contextul unor lucrări executate pe raza unei unități administrativ-teritoriale, reprezentanții unei societăți comerciale ar fi indus în eroare autoritățile locale, prezentând ca adevărate date nereale privind realizarea lucrărilor. Prejudiciul cauzat ar fi de aproximativ 530.000 de lei. În urma descinderilor, 17 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și identificarea tuturor persoanelor implicate.