Povești adevărate din satele României: jurnalistul britanic Charlie Ottley susține producătorii care dau viață tradițiilor

Povești adevărate din satele României: jurnalistul britanic Charlie Ottley susține producătorii care dau viață tradițiilor

Jurnalistul și realizatorul britanic Charlie Ottley, unul dintre cei mai cunoscuți ambasadori culturali ai României în lume, a avut marți, 21 octombrie 2025, o întâlnire la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, unde a fost primit de ministrul Florin Barbu. Celebrul documentarist, autor al seriilor „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”, a reafirmat cu această ocazie dorința sa de a sprijini producătorii locali și de a pune în lumină bogăția gastronomică și tradițiile satului românesc.

În cadrul discuției, Ottley a subliniat că România are „un tezaur autentic” în satele sale, însă micii producători au încă nevoie de mai mult sprijin pentru a ajunge direct la consumatori. El a propus dezvoltarea unor inițiative care să promoveze produsele tradiționale – de la brânzeturi și gemuri, până la pălincă sau miere – atât pe piața internă, cât și peste hotare.

Ministrul Florin Barbu a salutat ideile prezentate și a subliniat deschiderea instituției pentru colaborări care să susțină economia rurală. Totodată, ministrul a prezentat proiectele MADR dedicate promovării produselor autohtone, inclusiv evenimentele lunare organizate în București și în țară, unde producătorii își pot face cunoscute produsele unui public tot mai interesat de gusturile românești autentice.

„Sunt onorat să cunosc oameni care iubesc România și o promovează cu atâta sinceritate, așa cum face Charlie Ottley. Sunt convins că vom avea o colaborare frumoasă în sprijinul producătorilor tradiționali”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Prin deschiderea sa și prin vocea pe care o are în spațiul internațional, Charlie Ottley continuă să fie un ambasador neoficial al identității românești, promovând un mesaj simplu și puternic: România merită descoperită, iubită și protejată.

Tipărire