Directorul general al Hidro Prahova S.A., Andrei Bontic, a semnat vineri, 17 octombrie, alături de reprezentantul firmei de construcții desemnată în urma licitației, contractul de proiectare și execuție lucrări PH-CL-16 – „Reabilitare surse de apă, aducțiune, stații de tratare, rezervoare și stații de pompare Slănic”, în valoare totală de 65.071.300 lei (fără TVA). Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni, din care șase luni de proiectare, și face parte din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova, în perioada 2014–2020”.
La evenimentul de astăzi a fost prezent și președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, alături de primarul orașului Slănic - Costea Daneluș, reprezentanții Hidro Prahova, ai constructorului și locuitori din zonă.
”Este un contract așteptat de ceva timp, dar iată că astăzi am reușit să finalizăm toate procedurile și să încheiem contractul, urmând ca în scurt timp să înceapă și lucrările. Vorbim despre un contract de aproximativ 65 de milioane de lei fără TVA, un contract esențial pentru comunitatea din orașul Slănic, pentru că vrem apă de calitate și, într-un final, vreau să ajungem să avem și un preț decent. (...) Când serviciul este de calitate, nu mai sunt pierderi, nu mai sunt defecțiuni, ajungi să poți optimiza și costurile”, a declarat președintele Consiliului Județean, Virgiliu Nanu.
Lucrările prevăzute prin acest contract destinat îmbunătățirii calității serviciilor de furnizare a apei în orașul Slănic includ intervenții majore la principalele componente ale sistemului de alimentare cu apă din zona Slănic: reabilitarea captărilor Crasna și Vărbilău; extinderea și modernizarea stațiilor de tratare a apei (STAP Schiulești și STAP Slănic); reabilitarea conductei de aducțiune Vărbilău – STAP Slănic, precum și reabilitarea rezervoarelor de înmagazinare Schiulești, Rampă și Gogon.
Pe de altă parte, potrivit declarațiilor directorului general al Hidro Prahova, în curând va fi semnat un alt contract tot pentru orașul Slănic, prin care vor fi reabilitate rețelele existente în localitate.
Și contractul semnat astăzi la Slănic este parte a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova, derulat de Hidro Prahova S.A. în baza Actului adițional nr. 2/18.12.2024 la contractul de finanțare nr. 1707/03.10.2022, semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management.
Proiectul este finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027, Prioritatea 1 – Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară, cu sprijin nerambursabil din fonduri europene. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 3,4 miliarde lei, din care 85% (2,2 miliarde lei) reprezintă fonduri europene nerambursabile acordate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).