Iubirea nu rănește. Nu umilește. Nu se ascunde în tăcere. Acesta este mesajul puternic pe care județul Prahova îl transmite prin campania publică „Violența NU e iubire”, lansată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Prahova.
Campania, derulată în perioada octombrie – noiembrie 2025, își propune să aducă în prim-plan suferința tăcută a victimelor violenței domestice și să le arate că nu sunt singure. Este un apel la conștientizare, dar și la solidaritate – un pas spre o comunitate în care respectul, încrederea și dialogul înlocuiesc frica și tăcerea.
Lansarea oficială a avut loc joi, 16 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă susținute de Simona Albu, director general al DGASPC Prahova, alături de Virgiliu Nanu - președintele Consiliului Județean Prahova, Marius Soare și Mircea Tănase - subprefecții județului, Ginel Preda - șeful Poliției Prahova, Ilona Rizea - inspector general al Inspectoratului Școlar Prahova, precum și de numeroși reprezentanți ai instituțiilor partenere.
Campania a debutat cu Marșul Tăcerii, desfășurat la Ploiești – o manifestare emoționantă prin care sute de oameni au ales să tacă în semn de solidaritate cu cei care, din teamă, nu pot încă vorbi. Au urmat un flash mob simbolic și vor continua acțiuni educative, ateliere și evenimente de informare în mai multe localități din județ: Ploiești, Câmpina, Băicoi, Mizil, Lipănești, Vălenii de Munte, Ariceștii Rahtivani, Râfov și Tomșani.
Prin aceste inițiative, DGASPC Prahova dorește să ajute fiecare victimă să-și recapete vocea, curajul și demnitatea, dar și să îi facă pe toți cei din jur să înțeleagă că violența nu are nicio legătură cu iubirea. „Iubirea înseamnă grijă, înțelegere și sprijin. Nu durere. Nu frică!”. Un mesaj prin care DGASPC Prahova, împreună cu partenerii locali și naționali, continuă să construiască o rețea puternică de sprijin social, pentru ca niciun strigăt de ajutor să nu mai rămână fără răspuns.