Conflict în trafic aplanat de polițiștii ploieșteni. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore

Conflict în trafic aplanat de polițiștii ploieșteni. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Ploiești au intervenit, marți după-amiază, pentru aplanarea unui conflict izbucnit între două persoane, pe raza municipiului. Potrivit IPJ Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii au observat două autoturisme oprite neregulamentar pe strada Ștrandului, în apropierea intersecției cu strada Apelor. Deplasându-se imediat la fața locului, aceștia au constatat că între șoferii celor două mașini izbucnise un conflict.

Din primele verificări, s-a stabilit că, pe fondul unui conflict preexistent, un bărbat de 30 de ani, din Ploiești, ar fi oprit autovehiculul său în fața mașinii conduse de un alt bărbat, de 38 de ani, împiedicându-l să-și continue deplasarea. Ulterior, între cei doi a izbucnit un scandal, în urma căruia conducătorul auto de 38 de ani ar fi fost agresat fizic.

Intervenția rapidă a polițiștilor a dus la aplanarea imediată a conflictului. Pentru persoana agresată a fost solicitat sprijinul unui echipaj medical, care a transportat-o la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Bărbatul de 30 de ani a fost condus la sediul poliției pentru audieri. În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Prahova.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva persoanei bănuite, iar cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Tipărire