Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a anunțat emiterea primei autorizații de construire necesare pentru demararea lucrărilor la centura ocolitoare Azuga–Bușteni. Proiectul este o investiție strategică pentru întreaga zonă a Văii Prahovei, având ca obiectiv principal fluidizarea traficului.
„Această investiție este una esențială pentru Valea Prahovei: va fluidiza traficul, va sprijini turismul și va aduce mai mult confort locuitorilor. Un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din Prahova!”, a transmis președintele Consiliului Județean Prahova.
Ședință operativă cu autoritățile locale și constructorul
Emiterea autorizației de construire a fost anunțată după o ședință operativă desfășurată la sediul Consiliului Județean, la care au participat reprezentanți ai Primăriei Bușteni și antreprenorul desemnat pentru lucrări. Constructorul urmează să înceapă în scurt timp lucrările propriu-zise, imediat după finalizarea procedurilor tehnice și organizarea șantierului.
De ce este importantă centura Azuga–Bușteni
Traficul intens de pe DN1, în special în perioadele de vacanță sau la final de săptămână, transformă sectorul de pe Valea Prahovei, în special pe tronsoanele Nistorești – Comarnic și Bușteni – Azuga, într-una dintre cele mai aglomerate artere rutiere din țară. Blocajele din trafic afectează atât turiștii care vin spre stațiunile montane, cât și locuitorii din zonă.
Noua centură Azuga-Bușteni va contribui la reducerea timpilor de tranzit între localitățile montane, diminuarea poluării cauzate de traficul intens, precum și la îmbunătățirea calității vieții pentru comunitățile locale.
Centura Azuga–Bușteni se înscrie într-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii rutiere de pe Valea Prahovei. În ultimii ani au fost lansate și se află în lucru și alte proiecte importante, precum centura orașului Comarnic, menită să preia fluxul intens de pe DN1.
Centura Azuga–Bușteni este o etapă-cheie în modernizarea infrastructurii rutiere din județul Prahova și un important pentru reducerea ambuteiajelor din orașele de pe Valea Prahovei.
