În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, rafinăriile de la Ploiești reprezentau una dintre cele mai importante surse de petrol pentru Germania nazistă. Aliații considerau că distrugerea acestor instalații ar putea reduce semnificativ capacitatea de război a Axei. În acest context, Statele Unite au planificat o misiune aeriană de proporții, cunoscută sub numele de Operațiunea „Tidal Wave”.
La 1 august 1943, o forță aeriană compusă din aproximativ 177 de bombardiere grele americane B-24 Liberator a decolat din Libia, având ca țintă rafinăriile de la Ploiești. Misiunea era una extrem de riscantă, deoarece bombardierele trebuiau să zboare la joasă altitudine, pentru a surprinde apărarea antiaeriană româno-germană.
Pe măsură ce au intrat în spațiul aerian românesc, avioanele au fost întâmpinate de o rezistență feroce: artilerie antiaeriană, baraje de fum și avioane de vânătoare. Deși bombardamentele au provocat distrugeri considerabile la unele rafinării, multe instalații au fost reparate rapid și au continuat să funcționeze. Pierderile americane au fost foarte mari: 53 de bombardiere au fost doborâte și peste 300 de aviatori au murit sau au fost luați prizonieri.
Deși Operațiunea „Tidal Wave” a fost una dintre cele mai îndrăznețe misiuni aeriene ale războiului, efectele sale asupra capacității petroliere a Axei au fost limitate. Totuși, raidul de la Ploiești a rămas în istorie ca un simbol al curajului aviatorilor americani și al rezistenței românești.
Bombardamentul de la 1 august 1943 este comemorat atât în România, cât și în SUA. La Ploiești există monumente dedicate aviatorilor căzuți, iar acest episod continuă să fie studiat ca un exemplu de strategie militară complexă și de sacrificiu uman.