Și Casa memorială ”George Enescu”- Vila Luminiș, aflată în administrarea Muzeului Național George Enescu, a fost afectată de prăbușirea unor brazi, în urma furtunii violente de miercuri, 9 iulie, de la Sinaia. Unul dintre brazi a căzut peste acoperiș, pe partea dinspre pădure, un copac cu un trunchi de peste 50 cm în diametru și cu o lungime de circa 4-6 metri. În cădere, trunchiul imens a dislocat aproximativ 100 bucăți de țiglă, plafonul a fost străpuns, iar ploaia a pătruns în interior. Din fericire, nu a fost afectat spațiul expozițional, nu s-au deteriorat bunuri de patrimoniu mobil, ci doar obiecte din inventarul administrativ (calculatoare, papetărie, mobilier birouri). Pe de altă parte, un vârf de brad a căzut peste lucarna din spatele casei, dinspre pădure și pe aceeași parte a clădirii, gardul de metal și soclul de beton au fost distruse de alți doi brazi smulși de vijelie. În plus, după cum transmit reprezentanții Muzeului Național George Enescu, a fost afectată clădirea care adăpostește centrala termică, aflată în exteriorul casei memoriale. În urma demersurilor muzeului, în primă urgență se lucrează la degajarea acoperișului, acțiune extrem de dificilă, care se rezolvă numai cu alpiniști utilitari.