Zi neobișnuită pentru copiii din comuna Olari: polițiștii le-au luat locul profesorilor și educatorilor!

Zi neobișnuită pentru copiii din comuna Olari: polițiștii le-au luat locul profesorilor și educatorilor!

Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei ai Serviciului Rutier, au fost prezenți, luni, 28 aprilie, printre elevii Școlii Gimnaziale Olari, Școlii Primare Olarii Vechi și Grădiniței cu program normal Olarii Vechi. Peste 60 de elevi de gimnaziu au discutat cu polițiștii despre importanța respectării regulilor, rolul procesului de învățământ în formarea tinerilor și consecințele care pot surveni în urma comportamentului școlar deviant sau a abandonului școlar, influența anturajelor nepotrivite, limitele răspunderii penale, formele de violenţă. Astfel, pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de substanțe interzise, elevilor de la clasele a VII-a și a VIII-a le-au fost oferite informații despre pericolele dependenței de droguri.

Pe de altă parte, cei aproximativ 90 de elevi de la clasele primare și preșcolarii au vorbit cu polițiștii despre ceea ce înseamnă siguranţa în școală și în grădiniță, dar și în familie sau în locurile de joacă. 

”În conformitate cu planul de măsuri întocmit la nivelul Serviciului Rutier, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști în anul 2025 și pentru a forma viitori participanți la trafic responsabili, copiilor le-au fost prezentate aspecte care țin de modul de deplasare pe drumurile publice, modul de traversare a străzilor, alegerea locului de joacă, deplasarea cu bicicleta, trotineta sau rolele”, au menționat reprezentanții IPJ Prahova, după activitățile derulate în unitățile de învățământ din comuna Olari.

Tipărire