Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia acționează, sâmbătă după-amiază, în cazul producerii unui accident rutier urmat de incendiu pe raza orașului Sinaia, str. Mănăstirii.
La locul indicat, au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și, de la Ploiești, se deplasează ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă. De asemenea, în sprijin, acționează și o ambulanță SAJ Prahova.
Din primele informații primite de la fața locului, a fost vorba despre o coliziune dintre un autoturism cu 2 ocupanți și un autobuz cu 15 ocupanți, iar în urma impactului, s-a produs un incendiu la nivelul autoturismului implicat.
Pasagerii autobuzului nu sunt răniți, sunt în curs de evaluare la fața locului.
Potrivit ISU Prahova, suplimentar au mai sosit la fața locului și două ambulanțe SAJ Prahova.
Cei doi pasageri ai autoturismului, în momentul sosirii pompierilor, se aflau în afara autoturismului incendiat. Aceștia sunt în evaluare la fața locului, din primele informații, ar fi în stare de semiconștientă. Se așteaptă aterizarea elicopterului SMURD Brașov.
Update: Două victime au început deplasarea, una către UPU Ploiești, cealaltă către stadionul din orașul Sinaia, unde a aterizat elicopterul SMURD.
Celelalte persoane sunt încă în evaluare. Printre răniți este și șoferul autobuzului și un călător.