Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au avut parte de acțiune, noaptea trecută, după ce, în jurul orei 02.15, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în municipiu au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Ștrandului, conducătorul acestuia neoprind la semnal. Potrivit IPJ Prahova, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, însă, la scurt timp, bărbatul aflat la volan a oprit autovehiculul și a fugit. Ulterior, acesta a fost găsit de polițiști, fiind vorba despre un bărbat de 29 de ani, din orașul Vălenii de Munte, care emana halenă alcoolică. La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt în cadrul unui dosar penal.