Accident pe DN1, în Bușteni. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea unei persoane

Accident pe DN1, în Bușteni. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea unei persoane

Un accident rutier a avut loc, sâmbătă, la orele prânzului, pe DN1, în orașul Bușteni. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Prahova, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj SAJ Prahova. Una dintre persoanele implicate era încarcerată, însă conștientă, iar pompierii au reușit să o extragă în cel mai scurt timp, fiind evaluată medical la fața locului. Din fericire, nu a avut nevoie de transport la spital.

Tipărire