Consiliul Județean Prahova, Serviciul Public Județean Salvamont Prahova și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Șerban Cantacuzino” al Județului Prahova vor colabora, în baza unui protocol aprobat, pe 27 februarie, de consilierii județeni, pentru stabilirea condițiilor tehnice și organizatorice privind coordonarea operațională a intervențiilor de căutare-salvare în zona montană și în alte zone greu accesibile de pe teritoriul județului.
Departamentul pentru Situații de Urgență a solicitat încheierea unor protocoale de cooperare între autoritățile administrației publice locale și unitățile subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în a căror zone de competență sunt organizate serviciile publice Salvamont. Astfel, vor fi gestionate situațiile de urgență în conformitate cu prevederile Procedurii de sistem privind managementul informațiilor și coordonarea resurselor în cazul acțiunilor de căutare – salvare în zona montană și alte zone cu acces dificil desfășurate sub coordonarea operațională a Departamentului pentru Situații de Urgență.
În baza protocolului, fiecare instituție semnatară are unele obligații. Astfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova trebuie să colaboreze cu Salvamont în cazul acțiunilor de căutare-salvare în zona montană și alte zone cu acces dificil. Tot ISU are obligația, printre altele, să informeze serviciile salvamont cu privire la stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă care se pot manifesta în zona de competenţă a ISU sau, după caz, despre iminenţa producerii unor astfel de situaţii, să participe cu cu forţe şi mijloace la acţiunile de intervenţie în zona montană executate de către serviciile salvamont potrivit domeniului de competenţă și să le acorde sprijinul de specialitate, în vederea identificării măsurilor de protecţie a personalului care acţionează sau, după caz, îşi desfăşoară activitatea în zone de risc. De asemenea, Consiliului Județean îi revine obligația să asigure capacitatea operațională a Salvamont prin finanțarea resursei umane și a dotării materiale și să asigure participarea unui reprezentant la ședințele trimestriale de analiză a intervențiilor și a situației operaționale organizate de ISU.
Pe de altă parte, Serviciul Public Județean Salvamont Prahova colaborează cu ISU în condițiile stabilite prin procedura de căutare-salvare, informează ISU cu privire la producerea situațiilor de urgență care necesită resurse de sprijin, în arealul montan al județului Prahova și alte activități legate de acțiunile de căutare şi salvare a persoanelor afectate de situaţii de urgenţă în zona montană.