Cătălin TUDOR
Punți de tradiție și spiritualitate peste veacuri, bisericile de lemn sunt parte din tezaurul nostru cultural și istoric. Micile bijuterii făurite din chiar esența naturii vorbesc despre inima poporului român, despre frumusețea și simplitatea tradițiilor noastre. Parte a patrimoniului cultural universal, cele peste 1400 de biserici de lemn construite înainte de anul 1918 și păstrate până astăzi au o valoare inestimabilă. Aproximativ 650 de biserici de lemn se găsesc în Transilvania și Banat, peste 490 sunt în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și mai mult de 300 sunt în Moldova. Cu unele trăsături comune, dar și cu specific regional, în construcția bisericilor de lemn s-au folosit tehnici diverse, precum cea în cheotori, în căței, în furci sau cele de tip bordei. Dintre toate, dominante la nivelul întregii țări sunt bisericile în cheotori. Simboluri ale identității naționale, bisericile de lemn din România continuă și astăzi, măcar în parte, să fie loc de rugăciune pentru credincioși. Slujbele ținute aici, suspendate parcă în afara timpului, sunt mărturii de credință într-o lume fără sfârșit.
Astăzi - biserica de lemn din Blejoi
Prin anul 1732, o jupâneasă din Blejoi, pe nume Bălașa Blejoianca, a construit pentru argații săi, în locul numit ”La stupină”, într-un luminiș de pădure seculară, o bisericuță din lemn, purtând hramul ”Nașterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu”. Peste mai bine de 20 de ani, în septembrie 1754, aceasta, prin testamentul pe care îl autentifica la Mitropolia Filaret, hotăra ca lăcașul de închinăciune să devină schit de călugări, închinat Sfintei Mitropolii a Bucureștilor și lăsa drept danie toată moşia de la Blejoi, hotărnicită între ”lungimea din apa Teleajenului până în drumul Domnişorului, lăţimea din hotarul moşiei Târgşorului până în hotarul moşiei Misleanului”, împreună cu casele şi acareturile existente, adică patru mori, povarnă cu cinci cazane de ţuică, pentru întreținerea bisericii și a călugărilor, precum și pentru a se face praznice pentru pomenirea ei în fiecare an în zilele de Naşterea Maicii Domnului, Sfinţii Mihail şi Gavril şi Sf. Nicolae. În anul 1864, prin Legea secularizării, moşia Blejoi a trecut în proprietatea statului, iar schitul, rămas cu un singur călugăr, s-a desființat, iar biserica a rămas satului Blejoi. Lăcașul a fost refăcut de mai multe ori, mai ales după cutremurul din 1940 sau după bombardamentele din 1944. Însă, pentru construcția fragilă, marele cutremur din 1977 a fost devastator, fiind nevoie, ulterior, de lucrări de refacere a bisericuței - monument istoric, devenind lăcașul de cult cunoscut drept ”bisericuța de lemn din cimitir”.
