Aproape 400 de cazuri de violență domestică, soluționate de polițiștii prahoveni, anul trecut

Aproape 400 de cazuri de violență domestică, soluționate de polițiștii prahoveni, anul trecut

Violența domestică rămâne, din păcate, o constantă a infracționalității generale, iar județul Prahova nu face excepție. Conform IPJ Prahova, anul trecut, polițiștii au emis 139 ordine de protecție provizorii, fiind soluționate 385 de cazuri privind infracţiuni de violenţă domestică. În cursul anului 2024, polițiștii au desfășurat activități de identificare și monitorizare a peste 2.600 de stări conflictuale între membrii unor familii, fiind consiliate mai mult de 7.100 de persoane.

Pe de altă parte, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcțional în județul Prahova de la începutul anului 2024, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție. Polițiștii atrag însă atenția că dispozitivele de supraveghere electronică nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare, iar utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor.

O femeie din Câmpina a fost ucisă, deși avea ordin de protecție. Nu purta asupra ei dispozitivul de monitorizare

În luna ianuarie, o femeie din municipiul Câmpina a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuțit de fostul concubin. Deși avea ordin de protecție emis de instanță, iar bărbatul nu avea voie să se apropie la mai puțin de 20 de metri de femeie sau de casa acesteia, tânăra a mers să se întâlnească cu fostul concubin fără a avea asupra ei și dispozitivul care i-ar fi alertat pe polițiști despre apropierea dintre cei doi. Astfel, femeia a renunțat la măsurile instituite prin ordinul de protecție și s-a dus la domiciliul bărbatului, unde și-a găsit sfârșitul, înjunghiată cu multiple lovituri de cuțit.

Tipărire