Ateliere de creație pentru copii, dedicate Mărțișorului, la Muzeul Județean de Istorie

Ateliere de creație pentru copii, dedicate Mărțișorului, la Muzeul Județean de Istorie
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova organizează, în zilele de 18 și 19 februarie, ateliere de creație pentru copii, dedicate Mărțișorului. Astfel, în cele două zile se vor desfăşura două ateliere, primul de la ora 10.00, respectiv al doilea - de la ora 12.00. Evenimentul este organizat în perioada vacanței, oferind celor mici oportunitatea de a-și dezvolta creativitatea și de a descoperi tradițiile românești. ”Atelierele se vor desfășura în incinta Muzeului de Istorie din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, și vor include activități practice prin care copiii vor realiza propriile mărțișoare, folosind tehnici și materiale specifice. Pe lângă partea creativă, participanții vor afla povestea și simbolistica acestui obicei străvechi, sub îndrumarea specialiștilor muzeului. Evenimentul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, iar participarea se face pe bază de programare prealabilă, în limita locurilor disponibile. Taxa de participare este 12 lei/elev”, anunță reprezentanții muzeului aflat în subordinea Consiliului Județean. Pentru detalii suplimentare, puteți să contactați Muzeul de Istorie la telefon 0745/366219, persoana de contact Amalia Nicoară.
 
Tipărire