Ce îi cere primarul Polițeanu directorului TCE Ploiești: să renunțe la toată ”pilăraia și nepotismul” din societate

Ce îi cere primarul Polițeanu directorului TCE Ploiești: să renunțe la toată ”pilăraia și nepotismul” din societate

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat măsurile pe care le vrea puse în aplicare de actuala conducere a societății de transport public – TCE. Astfel, conform unei comunicări publice făcute de edil, directorul Transport Călători Express este obligat să reducă ”rapid” cheltuielile cu circa 22%, prin prezentarea unui plan de reorganizare a societății. Și primarul Polițeanu vine cu propunerile sale: să se reducă personalul TESA (de la birouri) și ”toată pilăraia și nepotismul”, caz în care, precizează edilul, șoferii nu au de ce să se teamă.

Pe de altă parte, însă, primarul Polițeanu cere și o raportare reală a numărului de kilometri efectuați, reducerea/eliminarea contractelor păguboase.

Și Mihai Polițeanu dă și exemple: ”În anii trecuți, Oradea și Cluj Napoca au cheltuit de două sau de 3 ori mai puțin decât Ploieștiul pentru transport local, deși calitatea serviciilor și a materialului rulant este net superioară în raport cu cele ale Ploieștiului. Pe scurt, la TCE este un dezastru financiar și managerial pe care îl plătesc ploieștenii”.

”Am văzut cererile TCE, exprimate prin intermediul unui sindicat dintre cele 2 mari de la nivelul TCE. Cererea, în sinteză, este simplă: dați-ne de două ori mai mulți bani decât anul trecut. Adică 9 milioane de lei pe lună, adică 21,6 milioane de euro pe an. Adică am înlocui dezastrul financiar provocat de sistemul de termoficare cu un nou dezastru financiar. Am verificat aleatoriu, de curiozitate, numărul de kilometri zilnici raportați de TCE pentru fiecare autobuz și facturați ploieștenilor. Am găsit multe situații în care TCE a declarat că un singur autobuz ar fi efectuat 961,86km/zi sau 597,62 km/zi sau 987,52 km/zi sau 838,18 km/zi sau 991,86 km/zi sau 991,75 km/zi sau 805,35 km/zi sau 966,72 km/zi și multe alte cazuri de genul acesta. Sunt declarații care sunt în mod fățiș nereale și care generează costuri uriașe pentru fiecare ploieștean”, exemplifică edilul.

Polițeanu încheie apoteotic mesajul către ploieșteni: ”În timpul acesta, noi, la primărie, încercăm să facem pe dracu'n patru să cumpărăm 20 de tramvaie noi și să găsim surse de finanțare pentru autobuze noi în anii care vin. Câtă vreme banii ploieștenilor se duc pe găuri negre, va fi foarte greu să reușim”.


Tipărire