Peste 5.500 de credincioși au fost prezenți la Mănăstirea Ghighiu, de Bobotează, potrivit informațiilor furnizate de Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești. ”Un eveniment de amploare a fost manifestarea religioasă organizată la Mănăstirea Ghighiu cu prilejul sărbătorii de Bobotează, care a adunat peste 5500 de credincioși. Activitatea s-a desfășurat în condiții de siguranță, nefiind întâmpinate probleme, fapt pentru care mulțumim tuturor participanților pentru respectarea regulilor stabilite de forțele de ordine și personalul monahal”, au precizat reprezentanții Grupării Mobile Ploiești. Peste 500 de jandarmi ai Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești au acționat în patrule sau în colaborare cu efective ale Poliției, în 85 de misiuni de asigurare a ordinii publice, la manifestări cu public numeros, derulate, în zona de responsabilitate, în perioada 31 decembrie 2024-07 ianuarie 2025.