Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au făcut trei percheziții, în dimineața zilei de 31 decembrie, în județul Prahova, două dintre acestea la adresele unde locuiesc persoanele fizice implicate, respectiv una la punctul de lucru al societății comerciale administrate de persoanele în cauză, într-o cauză penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, privind săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice. ”În fapt, în perioada noiembrie 2024-prezent, trei persoane fizice care nu dețin calitatea de pirotehniști autorizați si nici nu reprezintă societăți comerciale autorizate pentru deținerea si comercializarea articolelor pirotehnice, ar fi achiziționat produse explozive (petarde si artificii), din categoriile F2, F3 și F4, din municipiul București, pe care le-ar fi depozitat în locuințele personale. Ulterior, aceste articole pirotehnice erau comercializate către diferite persoane interesate, în comuna Puchenii Mari. La sediul unității de poliție vor fi conduse trei persoane, în vederea audierii. Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova”, informează IPJ Prahova.