IPJ Prahova: A fost depistat șoferul celui de-al doilea autoturism aflat pe Bulevardul Castanilor în momentul tragediei de marți seară. Polițiștii i-au reținut permisul pentru participare la întreceri neautorizate

IPJ Prahova: A fost depistat șoferul celui de-al doilea autoturism aflat pe Bulevardul Castanilor în momentul tragediei de marți seară. Polițiștii i-au reținut permisul pentru participare la întreceri neautorizate

IPJ Prahova a anunțat că a fost depistat șoferul celui de-al doilea autoturism aflat pe Bulevardul Castanilor în momentul tragediei de marți seară, când doi tineri au murit după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un stâlp de electricitate aflat pe marginea trotuarului. ”Cu privire la accidentul rutier din data de 10 decembrie a.c., din jurul orei 22.30, din municipiul Ploiești, soldat cu decesul a doi tineri, revenim cu următoarele precizări: La data de 15 iulie a.c., șoferului decedat i s-a reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere, pentru săvârșirea contravenției de comportament agresiv în trafic. Împotriva actului sancționator, acesta a formulat plângere contravențională, sens în care i s-a restituit permisul de conducere, până la soluționarea cauzei. Astfel, la momentul producerii accidentului rutier, acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice valabil. În cauză, cercetările au fost continuate, fiind identificat și depistat și conducătorul autoturismului care se afla pe banda nr.1 a sensului de mers Gara de Sud către centrul orașului, la momentul accidentului rutier. Acesta este un tânăr de 26 de ani, din municipiul Ploiești, care a fost audiat, ocazie cu care, față de acesta s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de participare la întreceri neautorizate pe drumurile publice și astfel i s-a reținut permisul de conducere, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. Precizăm faptul că atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești acționează cu aparate radar în zona în care s-a produs evenimentul nefericit, și nu numai. Totodată, în vederea prevenirii unor astfel de evenimente tragice, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești continuă activitățile care se desfășoară întocmai pentru evitarea accidentelor de circulație, fiind luate o serie de măsuri suplimentare, printre care și continuarea acționării zilnice pentru constatarea și sancționarea contravențiilor privind nerespectarea regimului legal de viteză, pe Bulevardul Independenței, sau a altor abateri de la normele în vigoare care pot conduce la astfel de urmări. La acest moment, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, pentru a fi luate toate măsurile legale în consecință, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și participarea la întrecere neautorizată pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova.

Reamintim că, marți seară, doi tineri au murit într-un cumplit accident produs pe Bulevardul Castanilor, în jurul orei 22:30, după ce șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat în stâlpul electric, rupt în urma impactului deosebit de violent.

Tipărire