Polițiștii prahoveni fac percheziții, joi dimineață, într-un dosar de ucidere din culpă. Cinci persoane vor fi duse la audieri

Polițiștii prahoveni fac percheziții, joi dimineață, într-un dosar de ucidere din culpă. Cinci persoane vor fi duse la audieri

Polițiștii prahoveni fac percheziții, joi dimineață, într-un dosar de ucidere din culpă și pentru infracțiuni la Legea apelor, iar cinci persoane vor fi duse la audieri, la sediul Poliției, informează IPJ Prahova. ”În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova- Serviciul de Ordine Publică pun în executare 6 mandate de percheziție domiciliară într-o cauză penală în care se efectuează cercetări pentru comiterea de infracțiuni incriminate de Legea nr. 107/1996 R, privind Legea apelor, precum și pentru comiterea unei infracțiuni de ucidere din culpă. La sediul unității de poliție vor fi conduse 5 persoane, în vederea audierii. Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului de Ordine Publică Brașov și de cel al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova. Vom reveni.

Tipărire